Cadrul general

In cazul producerii unui accident de circulatie soldat cu decesul sau vatamarea uneia sau mai multor persoane in mod obligatoriu se constituie un dosar penal. In cadrul acestui dosar drepturile dvs. depind de pozitia procesuala pe care o aveti.

In cazul in care ati suferit vatamari corporale si nu sunteti vinovat de producerea accidentului de circulatie, va puteti constitui parte civila si sa va cuantificati pretentiile la o suma de bani. Este important de stiut ca pentru aceste pretenţii nu se achita taxa de timbru şi nici timbru judiciar.
In cadrul cererii de constituire ca parte civila se pot solicita atat daune materiale cat si daune morale, care se demonstreaza cu inscisuri, martori sau expertize.
In cazul in care accidentul de circulatie se soldeaza cu decesul unei persoane, rudele acestuia sau alte persoane care erau in intretinerea defunctului se pot constitui ca parte civila si pot formula pretentii materiale.

In situatia nefericita in care accidentul de circulatie s-a petrecut din culpa dvs. situatia difera foarte mult de urmarile ce se produc. In acest sens, in functie de zilele de ingrijiri medicale ale persoanelor vatamate, cel care este vinovat de producerea accidentului de circulatie poate răspunde penal pentru faptele sale, ori fapta sa poate sa nu intruneasca elementele constitutive ale infracţiunii de vatamare corporala din culpa.

Potrivit art. 184 Cod Penal „Fapta prevăzută la art. 180 alin. 2 şi 21 Cod Penal, care a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum şi cea prevăzută la art. 181, săvârşite din culpă, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă”.
Cu alte cuvinte pentru a constitui infractiune, fapta savarsita trebuie sa produca vatamari corporale care necesita mai mult de 10 zile de ingrijiri medicale sau
Tot art. 184 alin.2 Cod Penal prevede că în cazul in care fapta penala a produs o vatamare mai mare de 60 de zile sau s-a soldat cu pierderea unui simt sau a unui organ, pedeapsa este inchisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

Aspecte procedurale.

Cu toate acestea, in cazul vatamarilor ce necesita pana la 60 de zile de ingrijiri medicale, actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, care trebuie formulata in termen de 2 luni din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul.
Pentru faptele care au ca si consecinta vatamarea corporala, impacarea partilor este posibila oricand pana la ramanerea definitiva a unei sentinte de condamnare si inlatura consecintele penale ale faptei.

De retinut, ca in mod obligatoriu in cazul unei sentinte de condamnare pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa, ca urmare a producerii unui accident de circulatie, persoanei vinovate i se anuleaza permisul de conducere, iar obtinerea din nou a dreptului de conducere este conditionat de trecerea unui an de la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, de urmarea cursurilor unei scoli de soferi şi de promovarea examenului de conducere.

In situatia nefericita in care accidentul produs are ca urmare decesul unei/mai multor persoane, solutia instantei depinde de circumstantele in care s-a produs evenimentul rutier si de persoana faptuitorului. De cele mai multe ori se pronunta o pedeapsa cu inchisoarea, cu suspendare conditionata a executarii, insa analizand imprejurarile in care a survenit evenimentul nefericit exista posibilitatea aplicarii unei pedepse a inchisorii cu executare.

Pentru a preîntâmpina efectele negative ale riscurilor cu care ne confruntăm este foarte important să avem o asigurare obligatorie RCA şi facultativă CASCO.

De altfel, art. 48 din Legea 136/1995 prevede că „Persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România, precum şi tramvaie au obligaţia să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire şi să menţină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, precum şi să aplice pe parbrizul vehiculului sau în alt loc vizibil din exterior vigneta”.

De ce este important să avem o poliţă RCA valabilă

În primul rând legislaţia în vigoare, mai exact art. 76 din OUG 195/2002 prevede că  „vehiculele înmatriculate sau înregistrate, cu excepţia celor cu tracţiune animală, care circulă pe drumurile publice, trebuie să aibă asigurare obligatorie pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie, conform legii”.

În caz contrar, cu ocazia depistării în trafic, agenţii poliţiei rutiere dispun măsura reţinerii certificatului de înmatriculare sau înregistrare şi retragerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculelor neasigurate, eliberând dovadă fără drept de circulaţie. Mai mult, dacă deţinătorul vehiculului nu face dovada asigurării acestuia, după 30 de zile de la data aplicării măsurii prevăzute mai sus, poliţia rutieră dispune radierea din evidenţă a vehiculului.

În al doilea rând, importanţa existenţei unei aigurări valabile este determinantă în cazul producerii unui eveniment rutier.

Pe lângă daunele materiale produse în urma unui accident, asigurarea RCA acoperă chiar şi daunele morale.

Mai nou în practica instanţelor bihorene, despăgubirile morale acordate de către instanţe sunt destul semnificative, fie că vorbim de vătămări corporale, fie de accidente soldate cu decesul unor persoane. Spre ex. pentru o zi de spitalizare cuantumul daunelor morale poate atinge suma de 1.000 lei, iar pentru o zi de îngrijire medicală 100-200 lei.

Mult mai spinoasă este problemă daunelor morale acordate ca urmare a decesului unei persoane, când se au în vedere mai multe aspecte: vârsta persoanei decedate, împrejurările în care a survenit accidentul, culpa exclusivă a făptuitorului sau existenţa unei culpe concurente a victimei, gradul de rudenie sau relaţia de afectivitate a persoanei care se constituie parte civilă cu defunctul etc. Aici daunele pot varia între 30.000-300.000 lei şi chiar poate fi stipulată o rentă temporară sau viageră pentru părţile civile.

Obligaţiile asiguratului

Asiguratul este obligat să înştiinţeze, în cel mai scurt timp, asigurătorul RCA cu privire la producerea evenimentului şi să precizeze împrejurările cu privire la acest eveniment, iar pe parcursul investigaţiilor referitoare la acest eveniment să procedeze în conformitate cu instrucţiunile primite de la asigurător.

Asiguratul este obligat să înştiinţeze, în cel mai scurt timp, asigurătorul RCA, în scris, cu privire la faptul că:

a) partea prejudiciată a solicitat despăgubirea de la acesta;

b) procedurile penale sau administrative au fost îndreptate împotriva lui în legătură cu evenimentul produs şi să informeze asigurătorul RCA imediat cu privire la demersul acestor proceduri, precum şi la rezultatul acestora;

c) partea prejudiciată şi-a exercitat dreptul de a fi despăgubită prin înaintarea unei cereri către o instanţă judecătorească sau către o altă autoritate, în situaţia în care asiguratul află despre acest lucru;

d) informaţiile înscrise în poliţa de asigurare RCA au suferit modificări intervenite în timpul valabilităţii asigurării.

Asiguratul este obligat, în cel mai scurt timp, să ofere părţii prejudiciate, la cererea acesteia, informaţiile necesare pentru formularea cererii de despăgubire, în special numele şi prenumele şi locul de rezidenţă ale persoanei care a condus vehiculul asigurat în momentul producerii daunei; numele, prenumele şi locul de rezidenţă sau denumirea, sediul proprietarului ori utilizatorului vehiculului; denumirea, sediul asigurătorului care a emis poliţa de asigurare RCA, seria şi numărul poliţei de asigurare RCA, precum şi numărul de înmatriculare/înregistrare al vehiculului asigurat ori numărul de identificare al acestuia.

Despăgubirea

Pentru acoperirea prejudiciilor suferite în urma producerii unor accidente de vehicule, persoanele prejudiciate depun o cerere de despăgubire la asigurătorul RCA cu care proprietarul sau utilizatorul vehiculului, răspunzător de producerea accidentului, a încheiat asigurarea obligatorie RCA, la reprezentanţa de despăgubiri, la Asociaţia “Fondul de protecţie a victimelor străzii” ori către BAAR, în calitatea sa de birou gestionar.

Depunerea cererii de despăgubire cu privire la producerea evenimentului asigurat prin poliţa de asigurare RCA reprezintă avizare de daună şi obligă asigurătorul RCA răspunzător să deschidă dosarul de daună, să efectueze constatarea pagubelor, să comunice în scris părţii prejudiciate cu privire la documentele ce trebuie depuse pentru soluţionarea cererii de despăgubire şi să soluţioneze cererea de despăgubire în termenul legal.

În termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat

a) fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând o ofertă de despăgubire justificată, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat;

b) fie să notifice părţii prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire.

Dacă în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părţii prejudiciate respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii.

Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termen de 3 luni sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plăteşte de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.

Drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi.

Excluderi de la acordarea despăgubirilor şi situaţiile de regres

Indiferent de locul în care s-a produs accidentul de vehicul – pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulaţiei publice, în incinte şi în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât şi în timpul staţionării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA, mai puţin în următoarele situaţii:

1. cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs:

a) într-un caz de forţă majoră;

b) din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate;

c) din culpa exclusivă a unei terţe persoane

2. prejudiciile suferite de conducătorul vehiculului răspunzător de producerea accidentului;

3. următoarele situaţii:

a) prejudiciile au fost produse bunurilor aparţinând persoanelor fizice sau persoanelor juridice, dacă au fost provocate de un vehicul asigurat RCA, aflat în proprietatea sau utilizat de aceeaşi persoană fizică sau juridică şi care este condus de un prepus al aceleiaşi persoane juridice ori de o altă persoană pentru care răspunde persoana fizică sau persoana juridică;

b) bunul avariat şi vehiculul asigurat fac parte din patrimoniul comun al soţilor;

c) bunul avariat este utilizat de proprietarul vehiculului asigurat, care a produs dauna;

4. prejudiciile cauzate în situaţiile în care nu se face dovada valabilităţii la data accidentului a asigurării obligatorii RCA sau asigurătorul RCA nu are răspundere;

5. partea din prejudiciu care depăşeşte limitele de despăgubire stabilite prin poliţa de asigurare RCA, produs în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate şi de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului;

6. amenzile de orice fel şi cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului;

7. cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluţionat şi latura civilă;

8. sumele pe care conducătorul vehiculului răspunzător de producerea prejudiciului este obligat să le plătească proprietarului sau utilizatorului care i-a încredinţat vehiculul asigurat, pentru avarierea ori distrugerea acestui vehicul;

9. prejudiciile produse bunurilor transportate, dacă între proprietarul sau utilizatorul vehiculului care a produs accidentul ori conducătorul auto răspunzător şi persoanele prejudiciate a existat un raport contractual la data producerii accidentului

10. prejudiciile produse persoanelor sau bunurilor aflate în vehiculul cu care s-a produs accidentul, dacă asigurătorul poate dovedi că persoanele prejudiciate ştiau că vehiculul respectiv era furat;

11. prejudiciile produse de dispozitivele sau de instalaţiile montate pe vehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje ori instalaţii de lucru;

12. prejudiciile produse prin accidente survenite în timpul operaţiunilor de încărcare şi de descărcare, acestea constituind riscuri ale activităţii profesionale;

13. prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase: radioactive, ionizante, inflamabile, explozive, corozive, combustibile, care au determinat sau au agravat producerea prejudiciului;

14. prejudiciile cauzate prin utilizarea unui vehicul în timpul unui atac terorist sau război, dacă evenimentul are directă legătură cu respectivul atac sau război;

15. pretenţiile ca urmare a diminuării valorii bunurilor după reparaţie.

Asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în următoarele cazuri:

Aspectele legate de consecintele unui proces penal în cazul producerii unui accident rutier soldat cu moartea sau ranirea unei/mai multor persoane (constituirea dosarului penal, urmărirea penală şi faza de judecată) vi le voi prezenta în următorul material.

Actiunea de divort este strict personala si nu poate fi introdusa decat de unul dintre soti impotriva celuilalt sot, sau, in forma simplificata, de ambii soti.

Procesul de divort implica numeroase probleme de natura juridica, cum ar fi:
– stabilirea culpei unuia dintre soti (ori a culpei commune), ca si cauza a desfacerii casatoriei;
– pastrarea numelui dobandit in urma casatoriei;
– reluarea numelui avut anterior casatoriei
– exercitarea autoritatii părintesti
– stabilirea pensiei de intretinere pentru minorii din casatorie
– stabilirea unui program de vizitare
– luarea unor masuri urgente pana la finalizarea procesului de divort
–  partajarea bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei

Vinovatia in cadrul divortului

In cazul desfacerii casatoriei, divortul se poate pronunta din culpa exclusiva a unuia dintre soti, din culpa comuna ori prin acordul partilor, caz in care nu se stabileste o culpa a vreunuia dintre soti.

Asistarea de catre un avocat in procesul de divort
Chiar daca legea nu o impune, asistenta unui avocat in procesul de divort este mai mult decat necesara.
Cunoasterea in amanunt a problemelor ce le implica un proces de divort, a modului in care trebuie sustinute si probate aspectele relevante din cadrul procesului, realizarea in mod correct si eficace a procedurilor din cadrul divortului reprezinta elemente esentiale in vederea obţinerii unei solutii favorabile.

Cine desface casatoria
Casatoria se poate desface de catre instanţele de judecată, de notarii publici ori de ofiterii de stare civila.

Procedurile divortului

Conform legislatiei in vigoare, se pot distinge doua modalitati de divort:

- procedura simplificata a divortului prin acord. Daca sotii sunt de acord cu divortul si nu au copii minori, nascuti din casatorie sau adoptati, ofiţerul de stare civila ori notarul public de la locul casatoriei sau al ultimei locuinte comune a sotilor poate constata desfacerea casatoriei prin acordul sotilor, eliberandu-le un certificat de divort.

Notarul public poate constata desfacerea casatoriei si in cazul in care exista copii minori, insa doar conditionat de existenta unei invoiele a soţilor asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorţ, exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei copiilor după divorţ, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi fiecare dintre copii, precum şi stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor.

- procedura obisuita a divortului. In cadrul acestei procesuri, pentru a obtine maximul in cadrul unui proces de divort, apelarea la asistenta juridica oferita de Cabinetul de Avocat INĂŞEL ALIN este mai mult decât necesară.

Situatia cetatenilor cu rezidenta in strainate
Desi potrivit legislatiei in vigoare actiunea de divort este strict personala si prezenta reclamantului este obligatorie la fiecare termen de judecata in prima instanta, in cazul in care acesta are domiciliul/resedinta in strainatate, reclamantul poate fi reprezentat de un avocat imputernicit al Cabinetului de Avocat INĂŞEL ALIN.

In aceasta situatie imputernicirea avocatiala trebuie sa fie insotita de o imputernicire speciala (notariala) care sa faca dovada deplina a mandatului incredintat si de inscrisuri din care sa rezulte rezidenta cetateanului roman in strainatate. Aceleasi aspecte sunt aplicabile si paratului-reclamant reconventional.

Situatia minorilor in cazul divortului parintilor

In cazul in care in urma casatoriei au rezultat copii minori, divortul devine un proces mult mai complex şi delicat. Odata cu pronuntarea hotararii de divort se dispune de catre instanta de judecata exercitarea autoritatii părintesti de catre ambii părinţi, ori, dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, se dispune ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.
In situatii cu totul si cu totul exceptionale, instanta poate decide plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană, cu consimţământul acestora, sau într-o instituţie de ocrotire. Acestea exercită drepturile şi îndatoririle care revin părinţilor cu privire la persoana copilului.

Pensia de intretinere

Prin intermediul pensiei de intretinere (pensia alimentara cum mai este aceasta cunoscuta in limbaj comun), se asigura minorului un venit lunar minim de catre parintele caruia nu ii este incredintatspre crestere si educare. La stabilirea cuanumului acesteia, se tine cont de venitul parintelui si de numarul minorilor aflati in intretinere la momentul respectiv.

Programul de vizitare

In cazul in care cei doi soti au copii minori din casatorie, o data cu procesul de divort, se poate stabili si un program de vizitare, care ii poate permite parintelui care nu are acelasi domiciliu cu cel al minorului si sa aiba relatii personale cu el.

Raporturile patrimoniale dintre soti

Soţul divorţat are dreptul la întreţinere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacităţi de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei. El are drept la întreţinere şi atunci când incapacitatea se iveşte în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea este cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria.

În cazul în care divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a soţului pârât, soţul reclamant poate beneficia de o prestaţie care să compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorţul l-ar determina în condiţiile de viaţă ale celui care o solicită.

Prestaţia compensatorie se poate acorda numai în cazul în care căsătoria a durat cel puţin 20 de ani.

Încetarea regimului matrimonial

În cazul divorţului, regimul matrimonial încetează între soţi la data introducerii cererii de divorţ. Cu toate acestea, oricare dintre soţi sau amândoi, împreună, în cazul divorţului prin acordul lor, pot cere instanţei de divorţ să constate că regimul matrimonial a încetat de la data separaţiei în fapt.

În functie de pericolul social al acestor incalcari si de natura relatiilor si intereselor lezate, faptele ilicite se clasifica în: infractiuni, contraventii si abateri disciplinare.

Diferenta dintre infractiune si contraventie este reprezentata de gradul de pericol social. Infractiunea are un grad de pericol social mai ridicat, cu consecinte mai grave, lezand valori sociale importante (ex. integritatea corporala a unei persoane, libertatea acesteia, proprietatea, relatiile de serviciu, justitia), in timp ce la contraventie acest pericol social este mai redus, iar urmarile sale sunt mai restrânse, neafectând valori importante.

De asemenea contraventia se deosebeste de infractiune si prin modul de sanctionare. Astfel, infractiunile sunt pedepsite cu închisoare penala sau amenda penala, pe când contraventiile sunt sanctionate cu avertisment, amenda contraventionala si cu o serie de sanctiuni complementare. Amenda contraventionala, in caz de neachitare se poate transforma, prin hotararea instantei de judecata, intr-o obligare a contravenientului la prestarea unei activitati în folosul comunitatii.

Sancţiunile contravenţionale complementare sunt: confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii; suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi; închiderea unităţii; blocarea contului bancar; suspendarea activităţii agentului economic; retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv; desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială.

Pentru ca o fapta sa poata fi incadrata ca fiind contraventie este obligatoriu ca aceasta să fie săvârşită cu vinovăţie (adica cu intentie sau din culpa), fapta comisa trebuie sa fie prevazuta si sanctionata drept contraventie printr-o norma de drept (lege, ordonanta etc.) şi pericolul social al acesteia sa nu aduca atingere relatiilor sociale, a caror incalcare constituie elementele unei infractiuni.

Potrivit Ordonantei 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, pentru una şi aceeaşi contravenţie se poate aplica numai o sancţiune contravenţională principală şi una sau mai multe sancţiuni complementare. Avertismentul şi amenda contravenţională se pot aplica oricărui contravenient persoană fizică sau juridică.

Contravenţia se constată printr-un proces-verbal care trebuie sa cuprinda în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea. Lipsa unui element sau a mai multor elemente obligatorii indicate anterior duc la nulitatea procesului verbal de contraventie, doar in cazul existentei unei vatamari, care trebuie dovedita de catre contravenient.

Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Totodata, neaducerea la cunostinta contravenientului, de catre organul constatator, a dreptului de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare, este sanctionata cu nulitatea absoluta a procesului verbal.

In ceea ce priveste aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale, aceasta se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei. De asemenea, executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii.

Un aspect foarte important este legat de nesemnarea procesului verbal de contraventie de catre contravenient. În cazul in care contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. În atare situatie, procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia. Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.

Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, la Judecătoria în a cărei circumscriptie a fost savarsita fapta contraventionala. Aceste plangeri contraventionale, precum si recursurile declarate impotriva hotararilor judecatoresti prin care s-au solutionat plangerile sunt scutite de plata taxelor de timbru.

In cazul in care va aflati in neplacuta situatie de a fi sanctionat contraventional, va recomand sa nu semnati procesul verbal de contraventie, urmand ca nemultumrile legate de cele retinute in sarcina dvs. sa le prezentati in fata instantei de judecata. Exista o practica (destul de extinsa) a instantelor de judecata de a nu admite plangerile impotriva proceselor verbale de contraventie semnate de catre contravenient fara formularea vreunei obiectiuni, considerandu-se aceasta atitudine ca fiind o recunoastere a faptelor sanctionate.

Potrivit jurisprudentei nationale si a CEDO (cauza Anghel vs. Romania), in cadrul plangerii contraventionale, petentul este cel care trebuie sa faca dovada contrarie celor retinute in proceul verbal de contraventie daca aspectele contestate au fost percepute de agentul constatator prin propriile simturi. In cazul in care agentul constatator nu a perceput personal faptele contraventionale, acestuia ii revine sarcina dovedirii vinovatiei contravenientului in savarsirea faptelor.